Gripa aviară. Târgurile de animale, închise în județul Constanța

Prefectura Constanța a decis să interzică târgurile din județ din cauza confirmării prezenței gripei aviare în această zonă.
Măsura a fost pusă deja în aplicare de către reprezentanții Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Interzicerea târgurilor îi afectează în special pe crecătorii de păsări și animale, care nu-și pot vinde marfa chiar în preajma sărbătorilor de iarnă.
Autoritățile menționează că  măsurile vor rămâne în vigoare  până când focarul de gripă aviară va fi stins, iar în toată această perioadă vor fi efectuate  controale în județ.
Cei care nu vor respecta  decizia luată de Prefectură riscă amenzi de peste 2.000 lei.
Reamintim că Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală din Bucureşti a confirmat, săptămâna aceasta,  prezenţa virusului gripei aviare în probele prelevate de la un cadavru de cormoran recoltat din Portul Constanţa.
Este cel de-al doilea caz de gripă aviară din judeţ, după cel al unei ledebe, al cărui cadavru a fost descoperit tot în apele din apropierea portului.
Specialiştii sanitari recomandă populaţiei să menţină păsările în gospodărie, în adăposturi închise, pentru ca acestea să nu vină în contact cu păsările sălbatice.
Potrivit DSVSA, proprietarii sunt obligați să anunțe medicii veterniari despre orice caz de îmbolnăvire sau mortalitate înregistrat în gospodărie.

Cele mai Accesate Articole