Echipele de intervenţie RAJA au blocat, în această dimineaţă, o bandă de circulaţie, pe sensul de mers de la Dacia către City Park Mall.
RAJA Constanța a anunțat că măsura este cauzată de o avarie la conducta principală de alimentare cu apă din municipiul Constanţa, cu diametrul de 600 mm, de pe b-dul Alexandru Lăpuşneanu, zona intersecției cu bulevardul Tomis.
Reprezentanții Regiei menționează că lucrările de remediere vor dura până în jurul orei 16:30.
„Pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii, zona a fost împrejmuită şi semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunţată şi Poliţia Locală. Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă şi le dăm asigurări că echipele RAJA Constanţa vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt”, se arată într-un comunicat al Regiei de Apă.
Abonaţii din zonă nu sunt afectaţi de această lucrare, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparația cu conducta sub presiune.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche un autoturism, căutat de către...
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024