Migranți irakieni prinși la granița României cu Bulgaria

Polițiștii Gărzii de Coastă au prins, seara trecută, 28 de irakieni  care încercau să intre ilegal în țara noastră, dinspre Bulgaria.
Potrivit autorităților, migranții se deplasau pe jos și au fost depistați în apropierea localităţii Dumbrăveni.
Irakienii au fost duși la sediul Poliţiei de Frontieră Negru Vodă unde, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că este vorba despre 19 adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 41 de ani şi nouă minori, cel mai tânăr având vârsta de doar un an.
Ei au declarat că  intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.
Polițiștii de frontieră au întocmit în cauză actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de „intrare în țară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat”.
Garda de Coastă a precizat că, la finalizarea verificărilor, cetăţenii irakieni vor fi predaţi autorităţilor bulgare pentru continuarea cercetărilor şi luare măsurilor legale.
 

Cele mai Accesate Articole