La Constanța are loc astăzi o dezbatere publică privind vaccinarea.
Evenimentul intitulat “Legea vaccinarii: obligativitate sau recomandare?” se desfășoară de la ora 14.00 în Sala Mică a Casei de Cultură a Sindicatelor, fiind organizat de parlamentarul PSD Cristina Dumitrache.
La dezbatere iau parte specialişti care prezintă avatajele şi dezavantajele vaccinării.
Imunizarea este un subiect care a împărțit românii în două tabere.
Pe de o parte se află cei care refuză vaccinarea din cauza efectelor pe care le poate avea asupra sănătății copiilor.
Mişcarea împotriva vaccinării obligatorii este activă mai ales pe rețelele de socializare unde părinții se întreabă cât de sigure şi bune sunt aceste vaccinuri.
De cealaltă parte, medicii militează pentru vaccinare, apreciind că părinții care refuză acest lucru îi expun pe micuți unor riscuri crescute de îmbolnăvire.
Societatea Naţională de Medicina Familiei precizează că prin vaccinare s-a reuşit eradicarea şi eliminarea unor boli infecţioase transmisibile grave.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Vreme bună, în weekend
Avem parte de vreme bună în weekend, normală din punct de vedere termic pentru această periodă. Sâmbătă, în Dobrogea, temperaturile vor...
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...