Autoritățile de la Moscova au decis că toate avioanele sale Tupolev-154 vor rămâne la sol până când vor afla din ce cauză un aparat de acest tip s-a prăbușit duminică în Marea Neagră.
Oficialii iau în calcul probleme tehnice sau o eroare de pilotaj și par să respingă idea unui atentat.
Între timp, echipele de căutare au găsit una dintre cele două cutii negre ale avionului Tupolev, aparținând Ministerului rus al Apărării, care s-a prăbușit la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Soci.
La bordul său se aflau 92 de persoane, printre care 64 de membri ai Ansamblului Aleksandrov, celebrul cor al Armatei Roșii.
Artiștii plecaseră spre Siria, pentru a susține un spectacol de sărbători la baza aeriană de la Hmeimim, în apropiere de orașul Latakia.
Ansamblul Aleksandrov a fost înființat în 1928, sub tutela Ministerului Apărării Ruse, de Aleksandr Aleksandrov, cel care a compus majoritatea cântecelor Armatei Roșii, fiind primul ansamblu coral militar care a fost creat în lume.
Corul Aleksandrov, considerat cel mai mare ansamblu artistic din Rusia, a fermecat publicul cu finețea interpretării. Aranjamentele muzicale ale ansamblului combină cu succes instrumentele populare rusești – balalaica și acordeonul cu butoane – cu instrumente de suflat din metal și lemn.
Cele mai Accesate Articole
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Biroul electoral de circumscripție nr 8 Năvodari
Proces verbal Bec 8 Năvodari din 22.04.2024 Proces verbal Bec 8 Năvodari din 19.04.2024
-
,,Șah în Parc”, la Năvodari, duminică, 28 aprilie
Duminică, 28 aprilie, începând cu ora 11.00, năvodărenii sunt invitați la o nouă ediție a evenimentului „Șah în parc”. Indiferent de...
-
S-a înfiinţat primul club voluntari Rotakids în Dobrogea
Ovidiu Constantin Bunget, Guvernator al districtului Rotary 2241 – România și Republica Moldova, antreprenor și Profesor Universitar la...