Croaziere pe canalul Dunăre-Marea Neagră

Din sezonul estival următor, turiștii care vizitează litoralul românesc vor putea include în vacanța lor o croazieră pe Canalul Dunăre – Marea Neagră. Și asta nu e tot. În cadrul aceluași proiect, doritorii vor putea admira cele mai importante vestigii istorice și culturale din județul Constanța.

2019 vine cu o noutate în privința turismului pe Canalul Dunăre – Marea Neagră. De anul viitor vor fi organizate croaziere între porturile Agigea și Murfatlar. În acest sens, lucrările de reabilitare și modernizare a Gării Maritime de la Murfatlar sunt finalizate în proporție de 90%, a anunțat Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile. De aici, turiștii vor fi preluați de autocare  pentru a vizita Mănăstirea Sfântul Andrei, Complexul Arheologic Tropaeum Traiani de la Adamclisi și Bisericile de Creta de la Murfatlar. Pentru început, se dorește realizarea a doua croaziere pe săptămână. Trecerea de două ori prin ecluza de la Agigea va costa 100 de euro, ca pentru orice navă de croazieră.
Turiștii interesați de o croazieră pe Canalul Dunăre – Marea Neagră vor fi preluați din stațiuni cu autocarul și aduși în Portul Constanta Sud- Agigea, de unde vor fi îmbarcați pe navă. Se duc negocieri cu proprietarul unei nave de pasageri, care are o capacitate de 250 de persoane, dar și cu touroperatori din turism. Durata estimată a unei plimbări pe canal este de 4 ore, dus – întors.
Redactor: Sondra Sandu

Cele mai Accesate Articole