Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunțat că, astăzi, a început livrarea unui prim lot de 300 de ambulanţe pentru serviciile de urgenţă din țară și alte 120 pentru serviciile de ambulanță şi SMURD.
Auspecialele vor ajunge în teritoriu până la data de 17 decembrie.
Totodată, alte autospeciale noi vor fi livrate în primul semestru al anului 2019, la serviciile de ambulanţă şi SMURD.
”Departamentul pentru Situații de Urgență anunță că, începând de astăzi, primele 300 de ambulanțe tip B 4×2, achiziționate prin Programul POR 2014 – 2020 – “Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale” vor fi livrate, urmând ca până la finalul anului, 420 de ambulanțe să fi fost distribuite către beneficiari.
În vederea creșterii capacității de reacție și răspuns în cazul situațiilor de urgență și a dezastrelor colective, primul lot cu 43 de autospeciale a fost livrat către serviciile de ambulanță din regiun ea Centru, care însumează județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.
Graficul de livrare către celelalte șase regiuni elibile ale țării este următorul:
-12 decembrie, Regiunea Vest (Arad, Caraș- Severin, Hunedoara, Timiș) – 32 de ambulanțe
-13 decembrie, Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Sălaj, Satu-Mare) – 41 de ambulanțe
-14 decembrie, Regiunea Nord-Est (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Iași) – 56 de ambulanțe
-15 decembrie, Regiunea Sud (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman) – 48 de ambulanțe
-16 decembrie, Regiunea Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea) – 46 de ambulanțe
-17 decembrie, Regiunea Sud-Vest (Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea) – 34 de ambulanțe.
De asemenea, tot în perioada următoare, vor fi livrate 120 ambulante SMURD 4×4 către inspectoratele județele pentru situații de urgență si 24 către serviciile de ambulanță.
Totodată, pentru îmbunătățirea răspunsului la urgentele cetățenilor, vor fi distribuite 242 ambulanțe de transport A2 către serviciile de ambulanță județene.
Alte 122 de autospeciale tip C vor ajunge la serviciile de ambulanță și unitățile operative ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgenta, din care 81 către SAJ-uri și 41 către SMURD.
Prin acest program derulat de către Departamentul pentru Situații de Urgență, prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, sistemul integrat de urgență va beneficia de o îmbunătățire a serviciilor acordate, evaluarea primului-ajutor calificat, acordarea asistenței medicale și transportul pacienților fiind asigurate la standarde ridicate.
Beneficiarii eligibili sunt parteneriatele formate din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitate de lider de parteneriat și inspectoratele județene pentru situații de urgență din fiecare regiune, Serviciile de Ambulanță Județene, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice cu atribuții în domeniul căutării-salvării de persoane în zone montane”, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Situații de Urgență.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...