Bebelușii mor cu zile în maternitățile din România. O statistică a organizației Salvați Copiii arată că sunt județe unde rata mortalității infantile este dublul mediei pe țară față de București și orașele mari. România se confruntă cu o incapacitate gravă de a răspunde nevoilor de îngrijire neonatală. Din necesarul de 600 de locuri în terapia intensivă există aproximativ 300. Nici la Constanța situația nu diferă, zeci de nou născuți prematur sau cu malformații sunt înghesuiți în incubatoare.
În fiecare an mii de copii sfârșesc sub privirile neputincioase ale părinților dar și ale medicilor care nu pot face nimic pentru a-i salva. Și asta pentru că în maternitățile noastre nu există suficiente incubatoare pentru copiii care sunt născuți prematur. Astfel, tabloul statistic al mortalității infantile plasează județul Botoșani în fruntea listei, cu o rată de 12,9 la mia de copii născuți vii, urmat de Călărași cu 12,5, Caraș-Severin – 11,5, Sălaj –11,3 și Vrancea –11,1 la mie. Constanța se află și ea printre primele locuri în clasament, cu o rată de 8,2.
Pe secţia de Neonatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă sunt internaţi mulţi copii născuţi prematur. Practic, 15% din totalul nou-născuţilor este reprezentat de aceşti micuţi. Din fericire, în prezent, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța sunt în desfășurare lucrările de reabilitare a Secției de Terapie Intensivă Nou-Născuți, care cuprinde și un Compartiment pentru prematuri.
România se confruntă cu o incapacitate gravă de a răspunde nevoilor de îngrijire neonatală. Deși necesarul de locuri în terapia intensivă neonatală ar fi de 600, sunt asigurate doar aproximativ 300 de locuri, ceea ce reprezintă doar 50% din capacitatea de a îngriji nou-născuții prematuri. În total, există 23 de unități medicale de nivel 3, dintre care 9 în capitală.
Și echipamentele medicale insuficiente reprezintă o problemă frecventă în România.
„Rata mortalității infantile este un bun criteriu pentru a vedea nu doar distanța enormă dintre România și statele mai dezvoltate din Uniunea Europeană, ci și clivajele care există în țară. Sunt județe unde rata mortalității infantile este de două ori mai mare decât cea a marilor orașe, unde există maternități de gradul III, dotate cu aparatură medicală performantă. Aici ajung însă nou-născuți prin transfer, din întreaga țară, ceea ce duce la o problemă a supra-aglomerării, a insuficienței incubatoarelor. Este nevoie de o investiție constantă și consistentă în maternități”, a precizat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Ultimul proiect național de dotare a maternităților și secțiilor de terapie intensivă neonatală datează de mai bine de zece ani, iar unele aparate sunt deja defecte și nu mai pot fi folosite.
Redactor: Oana Jărloianu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche un autoturism, căutat de către...
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024