România este o țară cu prea mulți îngeri. Deși în ultimile decenii numărul deceselor înregistrate la nivel national a scăzut, moartea infantilă este, în continuare, de peste două ori mai mare față de media europeană. Datorită acestui lucru a fost creată Campania “Alerg pentru spitalul copiilor”. La malul mării oamenii s-au reunit, în parcul Tăbăcărie, pentru a sprijini construirea unui spital de pediatrie, pentru tratarea afecţiunilor oncologice ale copiilor, în care aceştia să fie îngrijiţi la standarde europene.
„Alerg pentru spitalul copiilor” este un eveniment în cadrul căruia constănţenii pot participa la un minimaraton dedicat strângerii de fonduri pentru construirea unui centru medical independent de hematologie şi oncologie pediatrică, ce va fi construit în Capitală.
Organizatorii și-au propus să construiască primul centru medical independent de oncologie și hematologie pediatrică din România. Pentru asta este nevoie de 80 de milioane de lei. Pare mult, la prima vedere, însă asta ar însemna ca fiecare roman să doneze un leu la fiecare 4 luni.
De remarcat este și faptul că se dorește construirea acestui spital fără a solicita sau primi bani de la statul român. Și chiar dacă la Constanța nu mulți au fost aceia care au răspuns invitației acestui proiect îndrăzneț, au existat și părinți care n-au stat pe gânduri și s-au alărurat ideii. Mai ales că au îmbinat sportul cu o cauză nobilă.
Astfel de acțiuni se desfășoară și în alte orașe ale țării, mii de oameni conștientizând nevoia unui astfel de centru pediatric.
Reporter: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea
The post 1 leu pentru spitalul copiilor appeared first on Litoral TV .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024