Proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede că cel mai mic salariu în sectorul bugetar va fi de 1.625 de lei, iar cel mai mare de 22.000 de lei.
Guvernul a finalizat proiectul de lege și l-a trimis spre consultare partenerilor sociali și instituțiilor publice vizate.
Actul normativ cuprinde 116 clase de salarizare, iar raportul între cel mai mic și cel mai mare salariu de bază în sectorul bugetar este de 1 la 13.
Funcţionarii contractuali din administraţia publică vor avea cea mai mare creştere medie salarială în anul 2017, de peste 60 de procente, dacă proiectul va fi adoptat.
Ministerul Muncii propune de asemenea, ca poliţiştii, militarii și funcţionari publici cu statut special din penitenciare să beneficieze de a doua cea mai mare creştere medie salarială în 2017, de peste 58% faţă de nivelul salariului de bază mediu din mai 2016.
Angajaţii din asistenţa sociala ar urma să beneficieze de o majorare de 57%, iar personalul didactic din învăţământul preuniversitar de 35%.
Aplicarea legii ar trebui să înceapă la 1 iulie 2017 și să se extindă până în anul 2021.
În proiectul Legii salarizării, nu se precizează însă și procentul anual de creștere.
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024