Șeful serviciul de informații britanic , Andrew Parker avertizează că Marea Britanie se confruntă cu cea mai gravă amenințare teroristă, din ultimii zeci de ani. De asemenea, reprezentantul MI5 susține că acestea sunt inevitabile, având în vedere faptul că, extremiști sunt uniți de o ideologie toxică, care îi motivează.
Andrew Parker, reprezentantul MI5 avertizează că Marea Britanie se confruntă cu cea mai mare amenințare teroristă, din ultimii zece ani. Parker a afirmat că, în acest an, în Regatul Unit au crescut amenințăriile teroriste, așa cum se poate observa din atacurile care au avut loc pe Podul Londrei.
„Amenințarea este multiplă, evoluează rapid, la o viteză și la o scară cum n-am văzut până acum. Este cea mai rapidă evoluție din 34 de ani de carieră. În ziua de azi, teroriștii au mai multă activitate, ne atacă mai rapid și este mai dificil de detectat. Amenințarea este mai diversă decât oricând. Acestea au fost plănuite aici, dar au fost altele coordonate de peste mări sau pe Internet. Extremiști de toate vârstele, de toate genurile și din toate straturile sociale, uniți de o ideologie toxică, îi motivează”, a declarat Andrew Parker.
MI5 se confruntă cu numeroase presiuni pentru a-și arăta eficiența, după ce anul acesta au avut loc patru atacuri, niciunul dintre ele nefiind depistat la timp de către serviciile secrete. Pe de altă parte, Andrew Parker susține că agentia a dejucat mult mai multe atacuri decât cele pe care nu au reușit să le stopeze. De exemplu, în ultimele șapte luni, mai mulți jihadiști au fost prinși, chiar înainte să comită atacuri. Peste 36 de persoane au murit în Marea Britanie, în acest an, în urma unor atacuri comise de islamiști.
Redactor: Lavinia Barbu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024