Primăria Năvodari anunță că începând cu data de 05.06.2018, în fiecare zi de marți, între orele 09:30 și 15:30, un inspector ANAF va veni la sediul Direcției Economice Năvodari (casieria din dreapta, la intrare), pentru a prelua ”Declarația unică privind veniturile înregistrate în anul 2017 de persoanele fizice” cu domiciliul în Năvodari.
Declarația se depune în mod obligatoriu până la data de 15.07.2018.
Obligația depunerii acestei declarații revine tuturor persoanelor fizice, inclusiv PFA, II și IF, care în anul 2017 au înregistrat orice fel de venit, altele decât cele salariale.
Principalele categorii de venituri care trebuie declarate de persoanele fizice provin din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendă, activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real, piscicultură şi/sau silvicultură, transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum şi din transferul aurului financiar, jocuri de noroc realizate de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanţă şi festivaluri de poker şi activităţile artistice şi sportive, în calitate de artişti de spectacol sau ca sportivi.
Sursa: http://www.gazetadenavodari.ro/navodari-informatii-privind-depunerea-declaratiei-unice/
Articolul Năvodari. Informații privind depunerea Declarației Unice apare prima dată în Navodari Online .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Vreme bună, în weekend
Avem parte de vreme bună în weekend, normală din punct de vedere termic pentru această periodă. Sâmbătă, în Dobrogea, temperaturile vor...
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...