Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a demarat o acțiune de verificare a comerțului cu pește proaspăt, provenit din import, desfășurat de marile lanțuri de magazine din Constanța. Controlul a avut ca punct de pornire discrepanțele existente între regulamentele europene și cele românești.
”Un păstrăv pescuit în România are, conform normelor în vigoare, 72 de ore termen de durabilitate minimal, iar păstrăvul din import poate avea până la 15 zile. Peștele din filmare, conform etichetei, se afla în interiorul acestui termen, dar totuși prezenta urme de putrefacție, ceea ce confirmă faptul că nu se poate stabili un alt termen decât cel de 72 de ore. Inclusiv regulamentele europene vorbesc de o evaluare organoleptică a peștelui, în niciun caz de stabilirea unui termen fix”, a precizat Horia Constantinescu, șeful CJPC Constanța.
„Plecând de la regulile impuse pescarilor romani prin legislație si de la principiile europene ale comerțului în general (egalitatea de șanse pentru toate statele membre si automat pentru operatorii economici), am decis reevaluarea comerțului cu acest tip de produse.”, a menționat șeful CJPC Constanța.
Peștele si produsele obținute prin tranșarea acestuia au în România un termen de consum de 48-72 de ore de la momentul pescuirii. Nu la fel stau lucrurile cu produsele similare din import. Acestea beneficiază de o perioadă de valabilitate mult mai largă. Ele pot fi consumate într-un termen care variază de la 5 la 21 de zile de la ambalare.
„Diferența de calitate este notabilă și au fost cazuri în care am depistat pește putrezit, dar conform etichetei, încă în termen! Consider, din respect pentru consumatorul român, că are dreptul la produse de calitate și are dreptul la pește cu adevărat proaspăt, motiv pentru care s-au dispus măsuri de retragere de la comercializare a întregii cantități ce depășește cele 72 de ore de la pescuire/capturare. Nu suntem pelicanii Europei si, mai mult, pescarul și peștele autohton au dreptul la șanse egale!”, a mai precizat Horia Constantinescu.
Soluția menționată de acesta vizează vânzarea de pește viu, care se poate comercializa deja din acvariile unora dintre retaileri, sau pește refrigerat ale cărui proprietăți se păstrează. Horia Constantinescu a specificat că se impune armonizarea cadrului legislativ, o modificare care să asigure produse de calitate similară.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
-
Publicație de căsătorie din 30.04.2024
Publicatie de casatorie din 30.04.2024