Evoluția lucrărilor la cel mai complex proiect de infrastructură din România din ultimii 30 de ani a fost filmată cu drona. Imaginile de la șantierul podului suspendat peste Dunăre între Brăila şi Tulcea au fost postate pe Facebook de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Construcția va fi finalizată într-o perioadă de trei ani și va costa aproximativ 500 de milioane de euro. Contractul pentru proiectarea şi execuţia podului a fost câștigat prin licitație de către asocierea italo-niponă Astaldi – IHI Infrastructure și cuprinde 12 luni de proiectare, 36 luni de execuție şi o perioadă de garanție a lucrărilor de 120 luni. Podul va avea o lungime de aproximativ 1,9 kilometri. Lățimea construcției va fi de 31,70 metri, iar partea carosabilă va beneficia de câte două benzi de circulație pe sens. Nu au fost uitați nici pietonii și bicicliștii. Acestora le-au fost dedicate două benzi de câte 2,8 metri lățime fiecare.
La finalul lucrărilor, structura se va număra printre primele cinci poduri din Europa, ca deschidere centrală.
Contractul mai prevede ridicarea a două viaducte cu o lungime de 110 metri fiecare, dar și construirea unei rute principale de aproximativ 19 kilometri și a unui drum de legătură cu DN22 (Smârdan – Măcin), de circa 4 kilometri.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Vreme bună, în weekend
Avem parte de vreme bună în weekend, normală din punct de vedere termic pentru această periodă. Sâmbătă, în Dobrogea, temperaturile vor...
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...