Elevii claselor a VIII-a, din Năvodari dar și din vecinătate au fost prezenți astăzi în număr mare la Casa de Cultură „Pontus Euxinus” pentru a-și găsi o meserie pe care să o învețe în anii de liceu care bat la ușă.
Întreaga desfășurare de forțe a avut un suflu european prin abordare și circulația pe care o asigură diploma obținută în urma unor astfel de cursuri. Drept dovadă, “Târgul de toamnă al meseriilor” de la Năvodari s-a organizat, pentru a cincea oră, sub egida proiectului European Vocational Skills Week, cu marca de calitate „Partener oficial al Săptămânii Europene a Competențelor Profesionale 2019”.
Și-au prezentat oferta educațională, pe aria profesională liceul din Năvodari, din Cogealac, Mihail Kogălniceanu și Mihai Viteazu.
Treaba serioasă a analizei ofertelor a avut în deschidere și un program artistic variat și savuros organizat de conducerea liceului tehnologic „Lazăr Edeleanu” din Năvodari. Învățătura și deprinderile profesionale merg mână în mână cu talentul și exprimarea artistică.
Sursa: https://www.tvlitoral.ro/tineri-in-cautarea-meseriilor/
Articolul Târgul de toamnă “Ştiu să-mi aleg meseria”, organizat de Liceul Tehnologic “Lazăr Edeleanu” Năvodari apare prima dată în Navodari Online .
Târgul de toamnă “Ştiu să-mi aleg meseria”, organizat de Liceul Tehnologic “Lazăr Edeleanu” Năvodari
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche un autoturism, căutat de către...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024