Naționala feminină de handbal a României a pierdut prima partidă disputată la Campionatul European din Suedia.
Echipa noastră a fost învinsă, în Grupa D, de reprezentativa Norvegiei, campioana en-titre, la o diferență de doar două goluri, scor 23-21.
„Lucrurile mici au făcut diferența, ele au avut un ritm mai bun, echipa e mai sudată, sunt obișnuite să joace de mult timp împreună. În ambele reprize le-am dat ocazia să se distanțeze la trei goluri, și e foarte greu să faci asta când joci cu Norvegia. Dar am încercat până în ultimul moment să revenim. Meciul a fost în mâinile noastre, dar nu am profitat de lucrurile mici care au contat și au făcut diferența”, a declarat selecționerul României, Ambros Martin.
În celălalt meci al grupei, Rusia a învins Croaţia, scor 32-26.
Pentru tricolore urmează o altă confruntare dificilă, cea cu Rusia.
Partida este programată mâine seară, de la ora 19.30.
Pe 9 decembrie, România va întâlni apoi Croația.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
DSP Constanța desfășoară o campanie de prevenire a consumului de tutun
Direcția de Sănătate Publică din Constanța desfășoară pe parcursul lunii mai o campania ”De unde știi…adevărul despre tutun?”. Consumul de...